|
BOLI CU TRANSMITERE SEXUALA SI PREVENIREA LOR
La om, forta care apropie indivizii de sex diferit nu este simplul instinct de reproducere, cum se intampla la animale.
Desi glandele sexuale incep sa produca gameti de la varsta pubertatii, maturizarea acestor glande are loc in jurul varstei de 18-20 de ani.
In aceeasi perioada se poate vorbi si despre inceputul maturizarii psihice, care este esentiala in relatia dintre sexe.
Adolescentii nu trebuie sa ignore faptul ca glandele lor sexuale au inceput sa functioneze si ca, mai mult decat in copilarie, au datoria sa acorde o atentie deosebita ingrijirii trupului si lenjeriei intime. Totodata, trebuie sa stie ca exista anumite boli care sunt transmisibile sexual.
BOALA : SIFILIS
AGENTUL PATOGEN CARE PRODUCE BOALA : TREPONEMAFACTORII CARE DISTRUG AGENTUL PATOGEN:
SAPUN, DEZINFECTANT, TEMPERATURA > 50 GRADE
TRANSMITEREA: SEXUALA, PRIN SANGE CONTAMINAT
PERIOADA DE INCUBATIE: 21 ZILE
SIMPTOME: -- LEZIUNI PE BUZE, IN CAVITATEA BUCALA, PE
ORGANELE GENITALE
--PETE ROSII PE CORP
--AFECTIUNI GRAVE ALE PLAMANILOR, SISTEMULUI
NERVOS, VASELOR SANGVINE
Boala venerica.
De-a lungul a cinci secole de la aparitia acestei boli in Europa—adusa de marinarii lui Cristofor Columb din Haiti—aceasta a purtat mai multe denumiri: boala napolitana ( denumire data de francezi dupa contaminarea ostasilor de la Napoli, in 1495 ), malum francorum, malo galico, ciuma veneriana sau denumiri inspirate de nationalitatea femeii de la care s-a contactat boala. J. de Bethancourt denumeste boala cu termenul de lues venera (lues in limba latina inseamna plaga). In jurul anului 1530, medicul italian G. Fracastro inlocuieste termenul cu denumirea de sifilis. Considerata la inceput ca fiind rezultat al desfraului, boala a fost neglijata. Contaminabila si prin alte moduri, ca rezultat al promiscuitatii sau ignorantei, originea bolii a fost considerata a fi putrefactia, caldura excesiva, mirosul de mlastina, sangele necurat al menstruatiei, constelatiile nefavorabile—toate aceste “explicatii” constituind, de fapt, rezultatul obscurantismului, misticismului, in general, al ignorantei din acele vremuri. Din aceste considerente, nu a existat propriu-zis un tratament corect al acestei boli grave. De altfel, mercurul, lemnul de gaiac, preparatele din plante si animale erau principalele medicamente folosite in acea vreme.
Mercurul se administra prin infasari, spalaturi, frictiuni la care se adauga cura de inadusare, lasarea de sange, purgatia, adeseori bolnavii decedand din cauza intoxicatiei cu mercur. Ricard, in 1838, deosebeste sifilisul de blenoragie, facand si o descriere precisa a bolii. Fournier descrie evolutia, pe perioade, a sifilisului. In 1905, Fr. Schaudin si E. Hoffman stabilesc agentul patogen al sifilisului—Treponema pallidum, iar Wassermann descopera reactia serologica. La scurt timp, in 1910, apare in tratamentul sifilisului arsenicul si bismutul, iar din 1943 penicilina.
Microbul, putin rezistent la conditiile de mediu, este transmis in peste 90% din cazuri, prin contact sexual, si mai rar extragenital.
Pentru a vedea tot referatul CLICK AICI
|
