|
CREDINŢELE RELIGIOASE. ZEII. MISTERIILE Credinţele religioase ale Epocii arhaice au continuat să pătrundă, mai mult şi mai adânc, în viaţa grecilor. „Epoca obscură” organizase după modelul societăţii umane panteonul de divinităţi homerice, în care admisese şi intrarea altor zei, străini, echilibrase raportul între numărul divinităţilor masculine şi celor feminine, şi pusese bazele cultului oraşului-stat, ale polis-ului. încât, se poate spune că spre sfârşitul Epocii arhaice religia grecilor va ajunge să capete contururi definitive.
Este o religie - în linii generale - optimistă. O religie prin care omul caută să obţină protecţia zeilor în timpul vieţii, mai mult decât după moarte. O religie care, acceptând în panteonul ei şi divinităţi străine, nu manifestă exclusivismul şi intoleranţa pe care o vor manifesta iudaismul, creştinismul sau islamismul. Religia greacă este superioară celorlalte religii şi prin extraordinara bogăţie de mituri pe care le-a creat în jurul zeilor săi, şi prin implicaţiile filosofice sau prin forma poetică a acestor mituri; cât şi prin faptul că mitologia greacă a fecundat atât creaţia literară cât şi domeniile artei, şi chiar o mare parte din gândirea filosofică greacă.
În secolul al VIIlea î.e.n. în lumea greacă se delimitează clar două niveluri de gândire religioasă, două religii în mod substanţial diverse (şi, sub anumite aspecte, chiar incompatibile una cu alta) -religia oraşului-stat oficială, şi religia populară.
Prima, îşi avea constituit panteonul încă din epoca alcătuirii poemelor homerice, în care zeii apăreau ca nişte nobili divinizaţi, -şi ca atare, era firesc ca să intereseze în special clasa conducătoare aristocratică. Principalii zei erau în număr de 12 organizaţi într-o familie; tatăl - Zeus, cu soţia sa Hera (care, după Hesiod, îi era soră), cu fratele său Poseidon şi cu surorile lui Hestia şi Demeter; urmau cei şapte fii ai săi - printre numeroşi alţi fii şi fiice - născuţi (cu excepţia ultimilor doi) adulterin în afara căminului conjugal: trei fete (Athena, Artemis şi Afrodita) şi patru fii - Apollo, Hermes, Ares şi Hefaistos (cf. P. Grimal). Atributele fiecăruia erau variate, contradictorii unele, altele comune mai multora; confuzie explicabilă prin contaminările sau fuzionările cu divinităţi din alte zone geografice, uneori îndepărtate (Creta, Egipt, Asia Mică). - în linii principale, profilul şi atributele acestor zei principali erau următoarele:
Zeus - singura divinitate greacă probabil, comună şi altor popoare indo-europene, - fiul titanului Cronos pe care 1-a detronat; s-a căsătorit cu sora sa Hera. La origine era zeul cerului care trimitea ploile şi furtunile; mai târziu a devenit căpetenia zeilor prezidând ordinea morală, protector al familiei, al străinilor şi al justiţiei. - Hera (care a preluat atributele zeiţei cretane a vegetaţiei şi tuturor vieţuitoarelor) era o divinitate locală din Argos; fire răzbunătoare, înrăită de aventurile galante ale soţului ei, a ajuns până la urmă protectoarea căsătoriei şi a fidelităţii conjugale. - Poseidon, al cărui nume este de origine - se pare - cretană, era protectorul navigaţiei, zeul mării (şi probabil al fluviilor şi râurilor), dezlănţuia cu tridentul său furtunile şi cutremurele; animalul său sacru era calul, pe care el îl introdusese în Grecia. - Hestia, divinitate abstractă, era zeiţa focului vetrei (centrul cultului familial), apoi al focului în general, venerată în toate casele. - Demeter, care a născut-o cu Zeus, fratele ei, pe Persefona, mai târziu răpită de Hades, zeul Infernului, era zeiţa fecundităţii şi a agriculturii, divinitatea cea mai importantă a misteriilor eleusine, mater dolorosa a Antichităţii. - Athena, zeiţa-fecioară protectoare a cetăţii care-i purta numele, zeiţa inteligenţei, a înţelepciunii (se născuse din capul lui Zeus!) şi a strategiei militare, era ea însăşi o luptătoare, reprezentată iconografic cu coif, lance şi scut. Era inventatoarea primei nave („Argo", care i-a purtat pe argonauţi), era protectoarea livezilor de măslini, a ştiinţelor şi a meşteşugurilor (în special a celor casnice, torsul şi ţesutul). Athena era divinitatea care la origine fusese probabil identică cu zeiţa cretană a şerpilor casei, adorată şi de micenieni în mileniul al II-lea î.e.n. Pasărea ei preferată era bufniţa - devenită, datorită atributelor zeiţei, simbolul înţelepciunii. -Fecioara de o frumuseţe neîntrecută Artemis era zeiţa Lunii, a vânătorii şi a sălbăticiunilor, precum şi a magiei şi a castităţii. - De origine orientală şi la început zeiţă a fertilităţii, apoi a frumuseţii şi a dragostei (Eros era fiul ei), Afrodita era soţia - nu prea fidelă - a urâtului şi şchiopului Hefaistos, pe care 1-a înşelat cu Ares; cultul său era slujit de prostituatele sacre (hierodule), iar pasărea ei sacră era porumbelul
Apollo - divinitate anterioară epocii greceşti şi apărută în panteonul grec - era originar din Asia Mică (în cultele ce i se dedicau în Grecia purta peste 200 de nume). Cumula o mulţime de atribute, după localităţile unde era venerat; zeu al înţelepciunii, îi inspira pe prezicători , pe cântăreţi şi pe muzicanţi; ca zeu al agriculturii proteja vitele şi vegetaţia. Etern tânăr şi frumos, dar arogant şi violent, cu numeroase aventuri sentimentale la activ, Apollo a fost văzut de artişti ca prototipul frumuseţii atletice. -Hermes, figură pitorească dar nu prea importantă în panteonul olimpic, era mesagerul zeilor şi dăruitor de bogăţii păstorilor; mai târziu a devenit protectorul drumurilor şi al călătorilor, al comerţului, al negustorilor şi -printr-o asociaţie maliţioasă - al hoţilor.
Pentru a vedea tot referatul CLICK AICI
|
