|
"Călătorim împreună, pasageri pe o mică navă spaţială, depinzând de rezervele ei vulnerabile de aer şi sol… conservate de la anihilare numai de grija, munca şi aş spune dragostea pe care le dăruim fragilei noastre nave."
Adlai E. Stevenson
Mamiferele reprezinta cea mai superioara grupa a lumii animale. Aceasta, însă, nu vorbeşte despre superioritatea absolută în structura tuturor sistemelor lor de organe. De pildă, aparatul circulator la păsări n-are ostructură mai puţin dezvoltată ca la mamifere. Iar aparatul respirator şi organele vizuale la păsări sunt chiar mai desăvîrşite. Păsările sunt mai superioare mamiferelor şi după intensitatea proceselor metabolizmului. Superioritatea hotărîtoare a mamiferelor asupra altor animale este condiţionată de dezvoltarea considerabilă a creerului, care ajunge la ele la o complicaţie şi desăvîrşire extrem de mare atît din punct de vedere morfologic, cît şi din punct de vedere funcţional. Studierea structurii şi evoluţiei mamiferelor are o mare importanţă pentru înţelegerea originii omului şi filogenezei organelor lui. Clasa mamiferelor cuprinde 3200 de specii.
În istoria Pămîntului mamiferele au apărut înaintea păsărilor. Dinţii şi unele oase ale mamiferelor vechi au fost găsite în straturile care aparţin la începutul erei mezozoice. Strămoşii lor au fost teriozaurii. După fosilele găsite ne putem da seama, că primele mamifere au fost animale de mărimea unui şobolan. Aceste animale mici şi, probabil, încă foarte nedesăvîrşite greu rezistau concurenţei cu reptilele mari. Însă ele posedau însuşiri progresive de structură, care le dădeau în procesul filogenezei superioritate. Un rol mare a jucat desăvîrşirea organelor de respiraţie, circulaţiei sangvine şi mecanizmelor fiziologice, care întreţineau temperatura constantă la un nivel înalt (homeotermie). Toate acestea, împreună cu dezvoltarea progresivă a organelor de simţ şi creerului le-a dat mamiferelor superioritate hotărîtoare asupra reptilelor. Spre sfîrşitul erei mezozoice reptilele au început să dispară şi de la începutul erei cainozoice predominau mamiferele.
Caracteristica clasei mamiferelor.
Corpul mamiferelor, la fel ca şi la al reptilelor este alcătuit din cap, gît, trunchi, coadă şi membre. În piele se dezvoltă anexele caracteristice pentru mamifere-părul. Învelişul de păr împedică pierderea de căldură, joacă un rol însemnat în întreţinerea temperaturii constante a corpului. La fel el apără pielea de leziuni şi de umezeală. În piele se mai află glandele sudoripare şi sebacee. Glandele mamare nu sunt altceva decît glande sudoripare modificate.
Scheletul axial este alcătuit din 5 regimuri, ca şi la reptile. Regiunea cervicală a coloanei vertebrale întotdeauna (cu 3 excepţii) este alcătuită din 7 vertebre. Vertebrele toracale, de obicei în număr de 12-15 sunt articulate cu coastele. Pe vertebrele regiunii lombare (de la 2 pînă la 9) se află numai rudimentele coastelor. Regiunea sacrală este mai bine dezvoltată decît la reptile şi este deobicei formată din 4 vertebre concrescute. numarul vertebrelor codale este foarte variat.
Creerul, ca şi la alte vertebrate este alcătuit din 5 regiuni. Emisferele mari ajung la o dezvoltare superioară. Mărimea loreste condiţionată de proliferarea scoarţei (cortex) emisferele mari, care devine regiunea superioară a sistemului nervos central (tipul mamal de structură a creerului). Anterior de emisferele mari sunt situaţi lobii olfactivi mari. Dezvoltarea acestei regiuni a creerului este condiţionată de importanţa mirosului în viaţa mamiferelor. Mezencefalul mamiferelor este relativ mic. El este format nu din 2 lobi ca la organizmele inferioare, dar din 4 (corpii cvadrigemeni), perechea anterioară-optici şi posterioară-auditivi.
Asemănător telencefalului se dezvoltă şi cerebelul. La mamifere el este alcătuit din partea centrală-vermis şi emisferele cerebelului de dimensiuni mari. Dezvoltarea cerebelului condiţionează formele complicate de coordonare a mişcărilor.
Dintre organele de simţ un rol important în viaţa mamiferelor îl joacă organul olfactiv. Cu ajutorul lui mamiferele se orientează în spaţiu-îşi caută hrană, percep apropierea duşmanului, găsesc femelele. Organul vizual are o structură mai simplă decît la păsări. Multe dintre mamifere nu posedă vedere cromatică (cîinele). Acomodarea este realizată la ei numai prin schimbarea formei cristalului. Organul auditiv este alcătuit din 3 regiuni-urechea exterioară, medie şi cea internă. Urechea externă este formată din canalul auditiv extern şi pavilionul urechii.
Corpul mamiferelor spre deosebire de celelalte vertebrate, este împărţit de diafragmă în cavitatea toracală şi cavitatea abdominală.
Aparatul digestiv, format din aceleaşi organe, ca şi la reptile, are o dezvoltare mai superioară. Dinţii sunt diferenţiaţi. Ei se împart în incisivi (incisivi), canini (canini), premolari (praemolares) şi molari (molares). Structura dinţilor are o mare importanţă în sistematica mamiferelor.
Se obişnuieşte ca numărul dinţilor la mamifere să fie exprimat prin formula dentară. În această formulă tipurile de dinţi se înseamnă cu prima literă din denumirea lor latină (i-incisivi, c- canini, p- premolari şi m- molari), apoi în formă de fracţie se scrie numărul dinţilor de pe o parte a macsilarului superior şi inferior. După semnul de egalitate se scrie numărul general de dinţi. Asa dar, formula dentară a omului poate fi înscrisă în felul următor- i 2/2 c 1/1 p 2/2 m 2/3=32. Formula dentară la iepurele de casă- i 2/1 c 0/0 p 3/2 m 3/3=28.
Stomacul la mamifere constă din regiunea lărgită cardială, care se uneşte cu esofagul şi din porţiunea pilorică, care trece în intestinul duodenal şi din porţiunea despărţită de el-pilor (pylorus). La unele mamifere stomacul este format din 3 părţi (cetaceele) sau din 4 părţi (rumegătoarele). Intestinul subţire şi cel gros sunt diferenţiate în sectoare. La limita dintre intestinul subţire şi gros se află cecul. Cecul la animalele erbivore joacă un rol însemnat în digestie, în el, cu participarea bacteriilor, se petrece mistuirea celulozei. La cai şi la iepurele de casă este mai mare decît stomacul. La carnivore şi primate cecul s-a redus şi apendicele vermicular prezintă un rudiment al organului digestiv cîndva foarte însemnat. Spre deosebire de toate celelalte vertebrate la mamifere (înafară de monotremate) lipseşte cloaca şi intestinul rect se deschide la exterior prin orificiul anal.
Aparatul respirator este cu mult mai bine dezvoltat decît la reptile. Bronhiile principale, întrînd în plămîni, se ramifică, formînd un arbore bronhial compus din bronhii de ordinul 2, 3, ş.a. De la cele mai mici bronhii se ramifică bronhiolele cu pereţi subţiri, pe capetele finale ale cărora se află acinele-raceme (ciorchine) de vezice pulmonare-alveole. Prin pereţii lor trec capilare sangvine. Suprafaţa generală a numeroaselor vezice pulmonare, prin care se petrece schimbul de gaze dintre aer şi sînge, este mult mai mare la mamifere decît la reptile.
În aparatul circulator al mamiferelor, la fel ca la păsări, vasele circulaţiei mici sangvine sunt complect despărţite de vasele circulaţiei mari. Inima este împărţită de peretele despărţitor în jumătatea stîngă arterială şi dreaptă venoasă. Circulaţia mare a sîngelui se începe cu un vas-arcul aortei (stîng), care duce sînge pur arterial. Circulaţia mică se începe de la ventriculul drept cu artera pulmonară. Bifurcîndu-se în ramura dreaptă şi stîngă ea duce sîngele venos la plămîni. Din plămîni sîngele arterial trece prin venele pulmonare şi se varsă în atriul stîng.
Aparatul excretor al mamiferelor, ca şi la reptile, este prezentat prin rinichii metanefrotici, de la care pornesc ureterele ce se deschid în vezica urinară.
Pentru a vedea tot referatul CLICK AICI
|
