TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

DREPTURILE OMULUI - Filozofie

DREPTURILE OMULUI

 

 

Desi problematica “Drepturile Omului” pare sa fie o chestiune specifica secolului XX, ea nu este totusi absolut noua in istoria umanitatii. Ideea de “drepturi ale omului” isi are radacinile inca in cele mai vechi timpuri cum ar fi anul 300 i.Hr. in filosofia istorica greco-romana intemeiata de Zenon. Acesta contura ideea ca fiecare individ este indreptatit sa pretinda recunoasterea propriei sale demnitati si respectarea lui ca persoana.
In ceea ce priveste expresia garantarii libertatilor, primul document relevant il constituie Magna Charta Libertatum din 1215, prin care nobilimea engleza a reusit sa impuna respectarea privilegiilor ei de catre rege. A fost urmata de alte documente ca: “Pettition of Rights” (1628) si “Haleas Corpus Acte” (1679) in Anglia, care urmareau ingradirea absolutismului monarhic si afirmarea libertatii individului iar in S.U.A. de “Bill of Rights” (Virginia 1776) si Declaratia de independenta a S.U.A. de la 4 iulie 1776.
Aceste documente se bazau pe conceptiile filosofice privind libertatea personala si libertatea politica a filosofilor englezi moderni. Revolutia franceza de la 1789 a propus un alt document important: Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului.
Insa cele mai importante documente au aparut in perioada post-belica, ca expresie a vointei nationale de aparare a drepturilor omului:
Declaratia Universala a Drepturilor Omului (ONU - 10 dec. 1948) ·
Conventia privind prevenirea si pedepsirea genocidului (9 dec. 1948) ·
Conventia Europeana privind protectia drepturilor omului si apararea libertatilor fundamentale (4. nov. 1950) cu Protocolul aditional din 20 martie 1952. ·
Pactul international privind drepturile cetatenesti si politice (19. dec. 1966) ·
Documente finale ale Conferintei de la Helsinki (1. aug. 1975)
Una dintre cele mai importante realizari ale Consiliului Europei este Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Acest tratat international defineste drepturile si libertatile inalienabile ale fiecaruia dintre noi si obliga statele la garantatarea acestor drepturi pentru fiecare dintre cetatenii lor. Mai mult, el instituie un sistem international de protectie: statele si (in anumite conditii) persoanele particulare pot sesiza institutiile de la Strasbourg in cazul violarii Conventiei.
Trebuie sa amintim si de lupta de veacuri a femeilor pentru egalitate. Stiati ca de-abia in 1957 prin Tratatul de la Roma femeia a avut dreptul de a primi aceeasi suma de bani ca si barbatul? Dar si astazi putem observa cu usurinta emancipata si moderna femeie americana acceptata in toate domeniile de activitate, in timp ce umila femeie din China ramane in continuare o unealta in asprul sistem comunist chinez: ca mama, ea isi vede copilul omorat pentru ca a depasit planul familial sau este fortata sa avorteze conform politicii de control a nasterii adoptata de catre guvernul chinez.
De la stoicii greci incoace, omenirea n-a incetat sa trudeasca pentru a formula ceea ce azi numim drepturile individului. La inceput, stradaniile au fost mai curand filosofice. Mai tarziu, celebrele Habeas Corpus si Bill of Rights (1679, 1689 - in Marea Britanie), Declaratia de independenta a Statelor Unite (1776) si, mai ales, Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului (1789) au facut, cu adevarat, istorie. Istorie, insa, mai ales la scara nationala. Ororile savarsite in cel de-al doilea razboi mondial au convins totusi, omenirea, ca trebuie sa faca, impreuna, ceva. Dreptul unui stat (suveran) de a dispune cum pofteste de propriii cetateni a inceput sa fie pus sub semnul indoielii: regimurile care si-au tratat barbar "supusii" se dovedisera, prea adesea, periculoase pentru alte tari si pentru pacea mondiala.
Astfel a fost conceputa, in 1948, Declaratia Universala ce formula drepturile universale si indivizibile ale persoanei umane, un ideal conceput pentru intreaga omenire drept baza si cadru pentru toate progresele planuite pentru mai tarziu. Declaratia (ce va fi reprodusa integral in ziarul nostru de sambata) este un cod complet al demnitatii umane: dreptul la viata, la libertate, la libertatea de constiinta si de exprimare, prezumtia de nevinovatie, interzicerea torturii, dreptul la libera circulatie, dar si dreptul la un trai decent, la munca, la educatie, la concedii platite si asistenta medicala etc., etc.
            Nici o tara membra a Natiunilor Unite nu a votat impotriva Declaratiei Universale. S-au abtinut "blocul sovietic" si Arabia Saudita. Faimosul Andrei Visinski a comentat sec, in chiar ziua adoptarii: "E o colectie de fraze pioase".
Stia Visinski ce stia. Declaratia Universala si-a dovedit, decenii la rand, totala neputinta. Serialul ororilor a continuat cu inversunare. Nimic n-a putut sta in calea gulagului sovietic, a Canalului si a Pitestiului de la noi, a Revolutiei Culturale din China, a "campiilor mortii" din Cambodgia sau a "razboiului murdar" din Argentina. Iar in vreme ce mirosul de sange plutea, statut, deasupra Pamantului, drepturile omului erau tot mai mult invocate in retorica ipocrita a duelurilor caracteristice razboiului rece: America si URSS se acuzau copios una pe cealalta, sponsorizand, in acelasi timp, dictatori-clienti care mai de care mai neomenosi. Formula cinica lansata de Roosevelt facea scoala: "O fi un (dictator) ticalos, dar e ticalosul nostru".
            Impotenta pe "teren", Declaratia Universala isi aducea, totusi, pe lume, cu forcepsul, pruncii: a durat doua decenii pentru formularea pacturilor privind drepturile politice, civile, economice, sociale si culturale si aproape 30 de ani pentru ratificarea lor. Abia in anii '70, ONU a fost autorizata sa cerceteze (mai intai, cu "discretie") incalcarile flagrante si persistente ale drepturilor omului. Mai aspru cu cei mici (Cuba, de pilda) si bland cu cei mari (China), Comitetul pentru drepturile omului si alte organisme au inceput totusi sa-si intre in paine. De pedepsit, insa, crimele impotriva umanitatii, genocidurile s.a.m.d. n-au fost pedepsite decenii la rand dupa Nurenberg, desi lumea a cunoscut de atunci peste 100 de conflicte sangeroase in care primele victime au fost civili nevinovati.
            Ar fi nedrept, insa, sa fie trecut sub tacere ceea ce s-a realizat totusi, efectiv, in acea vreme, in privinta drepturilor omului. Dojana Comitetelor ONU a avut un oarecare efect mai ales in tarile cele mai democratice: Olanda si Canada si-au modificat legislatiile, Japonia a imbunatatit situatia prizonierilor etc. America a fost sapunita zdravan - dar cu mai putin succes - pentru abuzuri ale politiei sau mentinerea pedepsei cu moartea.
Mult mai eficient s-a dovedit, insa, un organism regional - cel mai celebru dintre toate - Consiliul Europei. Infiintat in 1953 si inzestrat cu o Curte pentru drepturile omului (Strasbourg), faimosul Consiliu a impus numeroase puneri la punct legislative in Germania, Franta, Marea Britanie sau Austria.
Incheierea razboiului rece parea sa puna capat epocii in care progresele in privinta drepturilor omului erau rezervate "premiantilor". Optimismul dezlantuit dupa caderea Zidului din Berlin a fost doar in parte indreptatit. Secolul XX a continuat sa-si etaleze atrocitatile: genocid in Ruanda, purificarea etnica in Bosnia, maceluri si torturi in Somalia, Cecenia sau Sri Lanka. Disparitia marilor confruntari ideologice n-a facut comunitatea internationala cu mult mai obiectiva in condamnarea celor mai grave incalcari ale drepturilor omului. Interesele militare si economice au trecut, mai departe, inaintea celor morale in infierarea "selectiva" a regimurilor vinovate si disculparea prea grabita a altora.
            Sfarsitul razboiului rece a prilejuit, insa, o noua revolutie daca nu in legislatia internationala, cel putin in interpretarea acesteia. Parafrazand celebra formula a "suveranitatii limitate", inventata de Brejnev, am putea spune ca anii '90 au adus la rampa "suveranitatea conditionata". "Neamestecul in treburile interne" a incetat sa mai fie un scut impenetrabil. Pe de o parte, pentru curmarea unor catastrofe umanitare au avut loc interventii armate (riscante, mult discutate si, uneori, cu eficienta indoielnica) in nordul Irakului, Somalia, Ruanda si Bosnia. Pe de alta parte, in '93, respectiv '94, prin decizia Consiliului de Securitate, au fost instituite doua Tribunale internationale pentru fosta Iugoslavie si Ruanda, insarcinate sa judece autorii crimelor impotriva umanitatii si ai genocidului. 7 persoane au fost deja condamnate, alte circa 40 de procese sunt in desfasurare. Multi juristi si politicieni cu greutate ai sfarsitului de secol sunt convinsi ca atat crimele de razboi cat si cele impotriva umanitatii intra sub jurisdictia internationala, oriunde s-ar petrece si oricine le-ar savarsi. In numele acestei convingeri, si generalul Pinochet asteapta, acum, verdictul autoritatilor britanice si risca sa fie primul dintr-un lung sir de dictatori sud-americani extradat si judecat pentru crimele, torturile si "disparitiile" petrecute in vremea regimului militar.
            "Cazul Pinochet" a incins spiritele la Santiago si nu numai. Multi se intreaba deja: dupa ce tribunalul de la Haga vrea cu inversunare capul lui Karadjici, dupa batalia pentru judecarea fostului dictator chilian, cine urmeaza din randurile "marilor sefi"?"Dreptul la ingerinta" si aducerea in fata tribunalelor internationale a celor suspectati de crime impotriva umanitatii starneste controverse aprinse. Sunt contestate autoritatea acestor tribunale, coerenta si gradul de acoperire a legislatiei internationale, amestecul geo-politic in "punerea pe rol" a proceselor si formularea verdictelor. Mai mult, continua - mai aprige ca oricand - acuzatiile ca "noua ordine juridica internationala" nu este altceva decat o forma de imperialism al democratiei liberale din statele prospere occidentale impotriva altor culturi care au cu totul alte valori, incompatibile cu aceasta (valori asiatice, de pilda, sau cele ale fundamentalistilor islamici). Exista, poate, cate un sambure de adevar in mai toate aceste contestari si acuzatii. Dar nu-i mai putin adevarat ca exista nu doar fundamentalism, ci si moderatie - si inca bine reprezentata - in toate culturile ne-occidentale. Ca si in 1948, cand propunerile pentru Declaratia Universala au fost surprinzator de asemanatoare indiferent din ce cultura sau sistem social au provenit, exista mai multe lucruri care leaga diferite culturi decat cele care le fac ireconciliabile.

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 704 ori

nota totala 5.47

autor: danut


Inscriere in newsletter

Referate liceu (1282)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 


acasa -
Viata de Student Referate Grile Spiru Haret