|
Evoluţia Plantelor
Primele forme de viaţă vegetală
au fost plantele marine şi toate plantele diverse de uscat care transformă grădinile noastre şi peisajele de la ţară în privelişti plăcute şi fac parte din hrana noastră, s-au dezvoltat din plante primitive care trăiau în oceane cu mii de milioane de ani în urmă.
S-au identificat peste 400.000 de specii de plante, toate descendente din câteva specii vechi. Acestea sunt doar speciile cunoscute. Probabil s-au ramificat încă multe altele, care au dispărut, nereuşind să se adapteze la condiţiile schimbătoare, sau incapabile să concureze cu noi specii mai evoluate şi mai bine adaptate mediului înconjurător din acea vreme.
Paleobotaniştii (oamenii de ştiinţă care studiază rămăşiţe fosilizate ale plantelor),au reuşit să descopere când au evoluat aproximativ diferite grupuri importante de plante, dar în mod inevitabil cunoştinţele noastre au multe lipsuri, pentru că plantele nu conţin acel tip de material dur, cum este scheletul unui animal, care să se fosilizeze bine. Din fericire, uneori pot fi detectate forme vechi de viaţă vegetală în ceea ce au fost mai demult depuneri de noroi, găsindu-se câteva plante fosilizate în roci despre care se ştie că datează de acum 3.100 de milioane de ani.
Ştim din arhiva fosiselor găsite că viaţa pe Pământ trebuie să fi început cu organisme de tip vegetal, iar plantele sunt legătura de bază din lanţul alimentar care susţine o imensă diversitate de viaţă animală. Totuşi, rolul plantelor în istoria evolutivă a lumii este mai complex, pentru că ele au transformat atmosfera pământului într-o atmosferă ce putea se susţină regnul animal. Probabil că imensele cantităţi de dioxid de carbon prezente iniţial în atmosferă au împiedicat animalele să respire, dar în procesul de fotosinteză plantele absorb dioxid de carbon şi eliberează oxigen.
Capacitatea plantelor de a produce fotosinteza folosind lumina soarelui este punctul de pornire a lanţului alimentar. Plantele au permis ierbivorelor (mâncătoarelor de plante) să evolueze şi implicit carnivorelor (mâncătoarelor de carne),care se hrăneau cu ierbivore. Evoluţia este extrem de lentă, şi selecţia naturală favorizează acele vieţuitoare care se adaptează la o schimbare a mediului înconjurător, şi nu care se schimbă de dragul schimbării. Primele forme de viaţă vegetală erau dependente de apă, pentru că le lipseau structurile care să le facă posibilă viaţa pe uscat, iar primele plante care au ieşit din apă s-au stabilit probabil în bălţi sau mlaştini, unde părţile lor inferioare erau tot timpul scufundate. Primele forme de plante cu adevărat de uscat erau probabil încă dependente de umiditate, şi trebuiau să crească aproape de apă - muşchii frunzoşi, muşchii pieloşi şi ferigile, care au evoluat primele ca plante de uscat, au şi acum nevoie de un mediu umed pentru ca partea reproducătoare a ciclului vieţii lor să funcţioneze.
Primele plante cu flori (gimnospermele, precum coniferele) erau dependente de vânt pentru polenizare şi răspândirea seminţelor, pentru că nu existau insecte care să facă toate acestea. Tipul de plantă dominant în prezent (angiospermele) a evoluat o dată cu insectele şi animalele, şi adesea are flori polenizate de insecte. Uneori seminţele sunt răspândite de animale (de exemplu, ghimpi sau spini care se agaţă de blana animalelor).
Cele mai vechi plante cunoscute erau alge primitive – structuri unicelulare în care toate funcţiile erau efectuate într-o singură celulă fără nucleu. Aceste alge albastre-verzi sunt foarte primitive, şi probabil acum 1.500 milioane de ani au apărut algele mai cunoscute, cu nuclee. În cele din urmă au apărut alge pluricelulare, probabil asemănătoare cu buruienile marine. Ele aveau organe de reproducere de părţi diferite ale plantei.
În perioada cambriană, cu circa 590 de milioane de ani în urmă, multe forme de viaţă erau deja bine stabilite. S-au identificat peste 900 de specii din acea perioadă, iar acestea sunt doar cele care s-au păstrat şi au fost descoperite după sute de milioane de ani.
Ieşirea pe uscat
În perioada siluriană (cu 440-408 de milioane de ani în urmă), plantele au “ieşit” din apă şi au început să colonizeze uscatul. Vechea viaţă vegetală şi animală era limitată la oceane, dar algele s-au adaptat şi la apă dulce, şi probabil că din aceste alge de apă dulce au evoluat plantele de uscat.
Supravieţuirea pe uscat necesită o structură fizică complet diferită de viaţa acvatică. Este necesar un sistem „vascular”(reţea de tuburi) prin care să circule prin plantă apa, substanţele nutritive şi produsele fotosintezei, şi este nevoie de o structură mai rigidă, care să se autosusţină. Totuşi, înainte ca plantele de uscat să poată ajunge în regiuni mai uscate, ele au trebuit să dezvolte un sistem reproducător care să le permită să funcţioneze suficient în aer.
Cele mai vechi urme de plante terestre au fost găsite în roci datând din perioada siluriană. Una dintre ele, Zosterophyllum, avea un tal, care întruneşte rădăcina, tulpina şi frunzele într-o singură parte. Rhyna ra o plantă fără rădăcini şi frunze, cu sporangi mari(capsule cu spori) în vârful lăstarilor. Asteroxylon, un rizom(o tulpină subterană groasă) care avea rolul unei rădăcini, avea lăstări aerieni cu frunze mici, ca nişte solzi. Toate acestea au fost probabil plante de mlaştină.
Printre primele plante terestre se numărau forme precum muşchii pieloşi şi muşchii frunzoşi actuali, bineînţeles existau numeroase alte tipuri care între timp au dispărut.
Pentru a prospera pe uscat, formele de plantă au dezvoltat treptat rădăcini pentru absorbţia apei şi, într-o lungă perioadă de timp, au găsit şi metode de reproducere mai puţin dependente de umiditate. Rămăşiţile moderne ale vechilor forme de plante, ca muşchii frunzoşi şi muşchii pieloşi, sunt şi acum dependente de un mediu pentru a se putea reproduce lucru care nu este necesar pentru plantele cu flori, evoluate mai recent.
Progresul evoluţiei
Evoluţia nu are loc neapărat într-o linie dreaptă continuă şi cu o viteză constantă. Există lacune în cunoştinţele noastre, şi traiectoria exactă a evoluţiei plantelor este necunoscută, deşi presupunerile logice au dus la unele dintre cel mai probabile sugestii.
Următoarele grupuri de plante au evoluat aproape fără îndoială în ordinea dată aici, dar este important de reţinut că evoluţia este un proces continuu, încă în desfăşurare. Totuşi, schimbările pot fi detectate numai în perioade foarte lungi de timp.
Bacterii
Primele organisme celulare au fost probabil asemănătoare cu bacteriile, trăind într-o „supă preistorică”. Bacteriile sunt în general considerate înrudite mai mult cu plantele decât cu animalele, dar ele au puţin în comun cu ambele grupe. Sunt microscopice şi unicelulare, dar capabile să se autoreproducă cu o viteză fenomenală în condiţii ideale.
Multe bacterii sunt parazite sau saprofite(trăind pe materie organică moartă) şi nu prezintă fotosinteză, dar câteva pot trăi în substanţe organice precum amoniacul şi azotul, ceea ce ar putea să le reflecte vechile origini din vremea în care atmosfera Pământului conţinea cantităţi considerabile de amoniac.
Alge albastre-verzi
În ciuda numelui, aceste plante primitive seamănă foarte puţin cu adevăratele alge. Câteva fosile găsite în roci despre care se ştie că au 3.100 de milioane de ani dezvăluie dovezi ale unor plante care seamănă mult cu algele albastre-verzi moderne, indicând că ele sunt printre primele plante capabile de fotosinteză. Majoritatea algelor albastre-vezi, care sunt unicelulare şi nu conţin nucleu, sunt microscopice, dar unele, precum mâzga galben-verzuie care se formează pe poteci şi peluze, sunt vizibile deoarece coloniile lor sunt învelite în mâzgă.
Fungi
Organismele simple cunoscute sub numele de fungi nu au acea structură foarte specializată a plantelor mai evoluate, iar absenţa clorofilei înseamnă că fungii nu pot să pot să producă fotosinteză. În schimb, ei trăiesc ca paraziţi pe animale sau alte plante, sau ca saprofite pe rămăşiţe.
Alge
Algele sunt o altă formă primitivă de plante care nu au frunze şi structuri florale specializate. Totuşi, aproape toate tipurile de alge sunt capabile
să-şi producă singure hrana prin fotosinteză în prezenţa luminii solare naturale. Asemenea forme primitive de pantă domină oceanele(buruienile marine sunt alge pluricelulare iar planctonul constă în cea mai mare parte din alge pluricelulare).
Atât algele terestre cât şi cele de apă dulce sunt răspândite, formând apa verde a eleşteelor şi învelişul care adesea acoperă sticla acvariilor, sau coloarea verde de pe unele recipiente. Unele alge sunt unicelulare, iar altele sunt pluricelulare şi pot forma filamente sau colonii. Câteva alge aproape că formează puntea dintre viaţa vegetală şi cea animală. De exemplu, euglenofitele se pot autopropulsa cu ajutorul flagelilor, au un „ochi” roşu sensibil la lumină(necesar în găsirea celei mai bune poziţii pentru fotosinteză), şi sunt capabile să îngereze particule de hrană solidă.
Pentru a vedea tot referatul CLICK AICI
|
