|
ISTORIA CHIMIEI Chimia este ştiinţa care are ca obiect studierea substanţelor şi a transformărilor lor. Este definită şi ca ştiinţă despre atomi (elemente chimice) şi combinaţiile lor, deoarece studiază procesele de transformare a substanţelor dintr-una în alta prin regruparea atomilor şi modificarea legăturilor dintre atomi. Chimia are strânse legături cu alte ştiinţe, dintre care în primul rând cu fizica (limita dintre ele fiind relativă şi făcând obiectul a două discipline, chimie fizică şi fizică chimică), precum şi cu biologia (biochimia) şi cu geologia (geochimia) etc. Domeniul chimiei se împarete în: chimia anorganică, chimia organică şi chimia fizică. Chimia anorganică studiază proprietăţile fizice şi chimice ale elementelor şi combinaţiilor lor (în afară de compuşii carbonului, studiaţi de chimia organică),precum şi legile generale ale combinării chimice. Chimia organică studiază combinaţiile carbonului cu câteva elemente (hidrogen, oxigen, azot, sulf, halogeni etc.). Denumirea de chimie organică provine din concepţia greşită care a dominat până la începutul sec.al XIX-lea, potrivit căreia substanţele organice nu ar putea proveni decât din organismele vii. Sintetizarea substan-ţelor organice din substanţe minerale ( realizată pentru prima oară de Wohler în 1828 prin sintetizarea ureii din substanţe tipic anorganice) a spulberat această concepţie greşită şi a dovedit încă o dată unitatea materială, indestructibilă a lumii. Chimia fizică are ca obiect studierea, prin metode fizice, a legilor şi feno-menelor chimice precum şi a structurii combinaţiilor chimice. S-au mai dezvoltat, pe baza acestor discipli-ne, numeroase alte ramuri, cum sunt: chimia analitică, chimia combinaţiilor compexe, chimia coloizilor, electrochimia, analiza fizico-chimică, fotochimia, magnetochimia, radiochimia.
Primele cunoştinţe empirice de chimie au apărut la popoarele cu o cultură înaintată din antichitate (egipteni, fenicieni, chinezi ş.a.) ca urmare a dezvoltării unor ramuri ale producţiei, ca metalurgia, fabrica-rea sticlei, a coloranţilor, tăbăcăria etc. În evul mediu, dezvoltarea chimiei, denumită atunci alchimie, s-a caracterizat prin prelucrarea reţelelor pentru producţia meşteşugărească.
Sec. XIV-XVII se caracterizează prin orientarea chimiei către cercetarea produşilor naturali pentru aplicaţii practice în metalurgie, în producţia de coloranţi, de medicamente, în ceramică etc. Se pun bazele trecerii la chimia ştiinţifică (sec.XVII-XVIII). În 1661 R. Boyle a stabilit baza ştiinţifică pentru definirea noţiunilor de element şi combinaţie. “ Boyle a făcut din chimie o ştiinţă ”( Engels, “Dialectica naturii”). Apare prima teorie chimică, a “flogisticului”, care, deşi greşită, a ridicat numeroase probleme de metodică a cercetării. M.V. Lomonosov (1774) descoperă legea conservării masei, care a permis transformarea chimiei într-o ştiinţă cantitativă.
În dezvoltarea chimiei ca ştiinţă, un rol revoluţionar l-au avut, la începutul sec. al XIX-lea, introdu- cerea teoriei atomomoleculare şi dezvoltarea bazelor ei teoretice şi experimentale. Această perioadă se caracterizează prin fundamentarea legilor chimiei (J. Dalton, L.J. Proust), prin definirea noţiunii de mole-culă ( A. Avogadro) şi de substanţă chimică (I. Berzelius);legate de descoperirea metalelor alcaline (prin electroliză), de dezvoltarea metodelor de cercetare, în special a analizei, apar primele teorii asupra legăturii chimice şi se introduce noţiunea de valenţă (E.Frankland, 1852). Elaborarea teoriei structurii chimice(A.M. Butlerov, 1861) a avut o importanţă deosebită în dezvoltarea ulterioară a chimiei. În această direcţie,un rol fundamental l-a avut descoperirea de către D.I. Mendeleev (1869) a legii periodicităţii şi a sistemului perio-dic al elementelor, o nouă şi strălucită confirmare a tezei unităţii materiale a lumii.
În 1869 şi 1870, doi oameni de ştiinţă, Dmitri Mendeleev şi Julius Lothar Meyer, au publicat versiunile clare ale principiului periodicităţii elementelor. Nu numai că versiunea lui Mendeleev a apărut prima, dar el a anunţat în 1871 că golurile din tabelul său vor fi umplute pe măsură ce se vor descoperii noi elemente. Dintre acestea, el a specificat trei goluri care vor fi completate prin descoperirile dintre 1875-1885. Ca urmare, Mendeleev este considerat aproape în unanimitate creatorul tabelului periodic al elementelor.
Pe vremea aceea, însă, nimeni nu a ştiut de ce proprietăţile elmentelor erau periodice. Abia după ce electronii şi protonii vor fi descoperiţi, Henry Mosely va arăta în 1914 că fiecare element are un număr definit de protoni, care, normal, corespunde cu acelaşi număr definit de electroni. Acest număr atomic, şi nu masa atomică, stătea la baza tabelului periodic. Datorită lui Moseley, a devenit clar că golurile tabelului corespundeau cu numerele întregi de protoni care lipseau.
W. Kossel şi G. N. Lewis (în acelaşi an, 1916) stabilesc,în mod independent, primele teorii electroni-ce ale legăturii chimice pe baza modelului atomic dat de N. Bohr, iar W. Heitler şi London (1927) explică legătura chimică din molecula de hidrogen, folosind metode mecanice cuantice moderne.
În România, primele cercetări de chimie au fost făcute în vederea cunoaşterii şi valorificării bogăţii-lor naturale: ape minerale (Bernath, A. Salygni), petrolul (P.Poni, L. Edeleanu), cărbunii (N.Dănilă), sarea (C.I. Istrati), producţia agricolă (A. Zaharia, A.Munteanu). Ulterior s-a dezvoltat cercetarea originală şi în alte domenii ale chimiei. Contribuţii însemnate au adus prin lucrările lor cercetătorii români în domeniu chimiei anorganice şi analitice (Gh. Spacu, R. Cernătescu), al chimiei organice (I Tănăsescu,A. Ostrogovici C.V.Gheorghiu, Şt. Minovici, N. Maxim) şi al chimiei fizice (G.G.Longinescu, P. Bogdan, R. Cernătescu).
Pentru a vedea tot referatul CLICK AICI
|
