TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

PROTECTIA MEDIULUI - Biologie

                                            PROTECTIA   MEDIULUI
                Realităţile zilelor noastre arată că secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri  şi transformări ale civilizaţiei omeneşti, dar şi cele mai complexe şi uneori nebănuite efecte asupra vieţii.
Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.
Perfecţionarea şi modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri ştiinţifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu şi pe cele energetice. Ca urmare a industrializării şi creşterii producţiei de bunuri au sporit mult materialele ce afectează mediul ambiant.
Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de complexe, se regăsesc în aer, apă şi în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezenţei dioxidului de sulf din aer, datorită dezvoltării proceselor termice şi a utilizării unor combustibili inferiori; sunt evacuate în atmosferă importante cantităţi de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, săruri şi oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte dăunătoare asupra vegetaţiei, în general, şi direct sau indirect asupra omului.
La acest sfârşit de secol şi început de mileniu, lumea se află în efervescenţă. Schimbările care au avut loc şi vor avea loc, creează, într-o viziune optimistă, speranţe şi pentru remedierea fie şi treptată a mediului înconjurător. În tumultul generalizat al schimbărilor, trebuie să tragem încă un semnal de alarmă legat de mediul înconjurător şi de supravieţuirea omului şi a existenţei vieţii pe Terra.
“Mediul natural”, adică aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul şi subsolul şi formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin este imaginea cea mai comună pe care omul obişnuit şi-o face atunci când vorbeşte despre mediul înconjurător.
                O pădure, o baltă sau un lac, de exemplu, formează fiecare în parte  un “ecosistem” care se intercondiţionează reciproc şi se readaptează continuu în căutarea unui anumit echilibru. Totalitatea factorilor naturali, determină condiţiile de viaţă pentru regnurile vegetale, animale şi pentru exponentul său raţional – omul, reprezentând mediul natural. În mediul natural distingem componente fizice naturale – elemente abiotice: aer, apă, substrat geologic, relief, sol.
Componentele biotice reprezintă viaţa, organismele ce le dezvoltă pe fundalul sportului ecologic. Ele apar sub forma vegetaţiei şi animalelor depinzând atât de factori tereştri, cât şi cosmici (radiaţia solară de exemplu) ceea ce ne ajută să înţelegem implicaţiile care pot urma unor modificări fie terestre, fie cosmice, sau ambele în acelaş timp.
Mediul înconjurător apare ca o realitate pluridimensională care include nu numai mediul natural, dar şi activitatea şi creaţiile omului, acesta ocupând o dublă poziţie: de “component” al mediului şi de “consumator”, de beneficiar al mediului.
Conceptul actual de “mediu înconjurător” are un caracter dinamic, care caută să cunoască, să analizeze şi să urmărească funcţionarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.
Prin “resurse naturale” se înţelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului înconjurător ce pot fi folosite în activitatea umană:
§         resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili;
§         resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună sălbatică;
§         resurse permanente – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor.
În întreaga activitate a mediului înconjurător se urmăreşte nu numai folosirea raţională a tuturor aceste resurse, ci şi corelarea activităţii de sistematizare a teritoriului şi localităţilor cu măsuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de producţie căt mai puţin poluante şi echiparea instalaţiilor tehnologice şi a mijloacelor de transport generatoare de poluanţi cu dispozitive şi instalaţii care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului înconjurător, recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor reziduale utilizabile.
                Astfel noţiunea de “mediu înconjurător” cuprinde de fapt, toate activităţile umane în relaţia om-natură, în cadrul planetei Terra.
                Când se vorbeşte de progres sau de sărăcie, se vorbeşte de fapt, în termenii cei mai globali, de mediul înconjurător care caracterizează planeta noastră la un moment dat, căci între toate acestea şi poluarea, degradarea apei şi a aerului, ameninţarea păturii de ozon, deşertificarea, deşeurile toxice şi radioactive şi multe altele, există o strânsă interdependenţă.
În toate civilizaţiile care s.au dezvoltat până în secolul al XVII-lea, de natură predominant agricolă,”pământul era baza economiei, vieţii, culturii, structurii familiei şi politicii”, viaţa era organizată în jurul satului, economia era descentralizată, astfel că fiecare comunitate producea aproape tot ce îi era necesar. Energia chieltuită corespundea în esenţă lucrului forţei musculare, umană sau animală, rezervelor de energie solară înmagazinată în păduri, utilizării forţei hidrauliuce a râurilor sau mareelor, forţei eoliene.
                Natura reuşea până la urmă să refacă pădurile tăiate, vântul care unfla velele, râurile care puneau în mişcare roţile, deci sursele de energie utilizate de civilizaţiile agricole erau regenerabile.
                Odată cu sporirea populaţiei globului, ce a decurs paralel cu perfecţionarea organizării sociale şi, în special odată cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele două secole, încercarea omului de a domina în lupta aspră cu natura, de a-i smulge lacom bogăţiile ascunse, începe să aibă tot mai mult succes. Peste un miliard şi jumătate din populaţia actuală a Terrei aparţine civilizaţiei industriale.
                Industrialismul a fost mai mult decât coşuri de fabrică şi linii de asamblare. A fost un sistem social multilateral şi bogat care a influenţat fiecare aspect al vieţii omeneşti. Creşterea economică, enorm accelerată, se bazează în majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci pe energia cheltuită prin folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: cărbuni, ţiţei, gaze naturale.
                Alvin Toffler observă cu sarcasm: “Pentru prima dată o civilizaţie consumă din capitalul naturii, în loc să trăiască din dobânzile pe care le dădea acest capital!”.
                Problema rezidurilor activităţilor umane a luat proporţii îngrijorătoare, prin acumularea lor provocând alterarea calităţii factorilor de mediu. Aceste alterări sunt cauza unor dezechilibre în faună şi floră şi ăn sănătatea şi bunul mers al colectivităţii umane din zonele supraaglomerate.
Prin accelerarea ritmurilor de dezvoltare, bazată pe consumarea resurselor neregenerabile de energie, s-a ajuns, în unele ţări industrializate, la un grad de bunăstare ridicat, constatându-se practic că apare, cu iminenţă, ameninţarea consecinţelor acţiunii umane asupra mediului, poluarea lui la nivel global.
                Deteriorarea mediului ambiant este cauzată de: existenţa prea multor automobile, avioane cu reacţie şi nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care funcţionează după tehnlogii vechi, poluante, mari consumatoare de materii prime, apă şi energie, fenomene care sunt determinante, în ultima instanţă, de necesităţi crescânde ale unei populaţii aflate în stare de explozie demografică şi îndeosebi de existenţa marilor aglomerări urbane.
Mediul înconjurător reprezintă un element esenţial al existenţei umane şi reprezintă rezultatul interferenţelor  unor elemente naturale – sol, aer, apa, climă, biosferă – cu elemente create prin activitatea umană. Toate  acestea interacţionează şi influenţează condiţiile existenţiale şi posibilităţile de dezvoltare viitoare a societăţii.
Orice activitate umană şi implicit existenţa individului este de neconceput în afara mediului. De aceea, calitatea în ansamblu a acestuia, precum şi a fiecărei componente a sa   în parte, îşi pun amprenta asupra nivelului existenţei şi evoluţiei indivizilor.
Ansamblul de relaţii şi raporturi de schimburi ce se stabilesc între om şi natură, precum şi interdependenţa lor influentează echilibrul ecologic, determină condiţiile de viaţă şi implicit condiţiile de muncă pentru om, precum şi perspectivele dezvoltării societaţii în ansamblu. Aceste raporturi vizează atât conţinutul activităţii cât şi crearea condiţiilor de existenţă  umană.
În concluzie, se poate afirma că mediul trebuie adaptat şi organizat pentru a răspunde nevoilor indivizilor, ceea ce presupune preluarea din natură a unor resurse şi prelucrarea lor pentru a deservi populaţia (pentru a satisface doleanţele acestora). Această dependenţă cunoaşte un mare grad de reciprocitate, datorită faptului că nevoile umane se adaptează într-o măsură mai mare sau mai mică mediului.
Asigurarea unei calităţi corespunzătoare a mediului, protejarea lui – ca necesitate supravieţuirii şi progresului – reprezintă o problema de interes major şi certă actualitate pentru evoluţia socială. În acest sens, se impune păstrarea calităţii mediului, diminuarea efectelor negative ale activităţii umane  cu implicaţii asupra acestuia.
Poluarea şi diminuarea drastică a depozitelor de materii regenerabile în cantităţi şi ritmuri ce depăşesc posibilităţile de refacere a acestora pe cale naturală au produs dezechilibre serioase ecosistemului planetar.
Protecţia mediului este o problemă majoră a ultimului deceniu dezbătută la nivel mondial, fapt ce a dat naştere numeroaselor dispute între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. Acest lucru a impus înfiinţarea unor organizaţii internaţionale ce au ca principale obiective adoptarea unor soluţii de diminuare a poluării şi creşterea nivelului calităţii mediului în ansamblu.
Cercetările amănunţite legate de calitatea mediului, de diminuarea surselor de poluare s-au concretizat prin intermediul unui ansamblu de acţiuni şi măsuri care prevăd: 
·         cunoaşterea temeinică a mediului, a interacţiunii dintre sistemul economic şi  sistemele naturale; consecintele acestor interactiuni; resursele naturale trebuiesc utilizate raţional si cu maxim de economicitate
·          prevenirea şi combaterea degradării mediului provocată de om, dar şi datorate unor cauze naturale
·         armonizarea intereselor imediate şi de perspectivă ale societăţii în ansamblu sau a agenţilor economici privind utilizarea factorilor de mediu
Pentru protejarea mediului, în primul rând trebuie identificate zonele afectate, evaluat gradul de deteriorare şi stabilite cauzele care au produs dezechilibrele respective.
În ceea ce privesc modalităţile de protejare trebuie soluţionate trei categorii de probleme:
§         crearea unui sistem legislativ şi institutuţional adecvat şi eficient care să garanteze respectarea legilor în vigoare.
§         evaluarea costurilor acţiunilor de protejare a mediului şi identificarea surselor de suportare a acestora.
§         elaborarea unor programe pe termen lung corelate pe plan naţional şi internaţional referitor la protejarea mediului.
În ceea ce priveşte evaluarea costurilor şi stabilirea modului în care aceste sunt suportate se poate susţine că protejarea mediului este costisitoare şi nu pot fi întotdeauna identificaţi factorii poluării. Datorită acestei situaţii costurile de protejare a mediului se împart între societăţile comerciale potenţiale poluatoare şi stat. Fondurile alocate protejării mediului diferă de la o ţară la alta în funcţie de nivelul de dezvoltare al fiecareia.
                Pentru elaborarea unor programe pentru protejarea mediului, trebuie identificaţi toţi factorii de mediu şi zonele în care pot apărea probleme de poluare a acestora. Un astfel de program presupune identificarea zonelor, evaluarea costurilor necesare şi stabilirea responsabilităţilor pentru derularea proiectelor.
                Presiunea activităţii omului asupra mediului natural creşte foarte rapid. De asemenea, se accelerează dezvoltarea industrială, schimburile, circulaţia mărfurilor, spaţiul ocupat, parcurs şi utilizat pentru activităţile umane este din ce în ce mai vast. Această evoluţie îşi pune amprenta în mod nefavorabil asupra mediului şi a componentelor sale.
Un alt factor care dăunează mediului este modernizarea transporturilor, accesibilitatea lejeră în spaţiile verzi. Comportamentul individului poluează mediul într-o măsură mai mare sau mai mică, fie sub forma activităţii cotidiene, fie a consumurilor turistice.
Prin dezvoltarea activităţii umane sunt afectate toate componentele mediului în proporţii diferite. Dintre aceste elemente cele mai importante sunt: peisajele, solul, apa, flora, fauna, monumentele, parcurile si rezervaţiile, precum şi biosfera.
În consecinţă, conservarea funcţiilor igienico-sanitare, recreativă şi estetică ale elementelor componente ale mediului natural constituie garanţia unei dezvoltări continue a societăţii umane.

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 1648 ori

nota totala 7.17

autor: cmc


Inscriere in newsletter

Referate liceu (1282)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 


acasa -
Viata de Student Referate Grile Spiru Haret