|
Terorismul internaţional
Actele de terorism reprezintă diferite acţiuni de violenţă, prin care persoane sau grupuri de persoane: atentează la viaţa şi la integntatea corporală sau bunurile unor demnitari, personalităţi politice, a membrilor de familie ai acestora; săvârşesc asemenea acte, împotriva unor grupări politice, organizaţii sociale, instituţii, grupuri de persoane reunite, în mod organizat sau aflate, în mod întâmplător, în locuri sau localuri publice sau private. Dacă asemenea acte sunt îndreptate contra ordinii internaţionale, atunci ele pun în pericol relaţiile internaţionale, constituie o ameninţare directă împotriva păcii, pot crea tensiuni şi înrâutăţi relaţiile dintre state, produc instabilitate într-o anumită zonă geografică ori situaţii de confruntări şi-n orice caz, prejudiciază climatul internaţional. Scopul urmărit, prin aceste acte, este să atragă atenţia lumii asupra existenţei teroriştilor şi 147 obiectivelor lor ori să tragă foloase materiale (asasinate şi răpiri de persoane în vederea răscumpărării, incendieri şi distrugeri etc.).
În perioada care a trecut, au fost comise acţiuni teroriste, îndreptate împotriva şefilor de stat, de guvern sau a altor oameni politici, instituţii ori împotriva unor grupuri de persoane refugiate pe teritoriul unor state străine; dacă asemenea acţiuni sunt săvârşite cu ajutorul, încuviinţarea sau ştiinţa altor state, aceste acte constituie terorism de stat. Conducerile statelor care practică terorismul, poarta o gravă răspundere, nu numai pentru victimele pe care le fac şi pentru consecinţele care se pot declanşa, dar se fac vinovate şi de violarea dreptului intemaţional. Juriştii consideră că acţiunile teroriste sunt îndreptate împotriva ordinii juridice interne din statele respective, dar ele constituie, în ace-laşi timp, şi o infracţiune internaţională.
În faţa unui asemenea pericol care, în secolul nostru a devenit un adevărat flagel, statele au luat o atitudine netă de respingere şi hotărârea de a-1 reprima, colaborând între ele în acest scop.
Mijlocul principal de combatere, la nivel internaţional, a terorismului îl constituie numeroasele convenţii încheiate şi documente adoptate în acest scop.
Prin Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului (Geneva, 1937, adoptată în urma atentatului ucigaş de la, Marsilia), statele s-au angajat să pedepsească persoanele vinovate pentru: atentatele împotriva şefilor de stat şi a altor persoane care ocupă funcţii în stat; faptele care pun în pericol mai multe vieţi omeneşti; acte diversioniste asupra bunurilor private şi de stat; păstrarea sau aprovizionarea cu arme şi alte mijloace teroriste; falsificarea şi introducerea de paşapoarte şi alte documente false; pregătirea de acte teroriste ş.a.
După cel de al doilea război mondial, terorismul a cunoscut o extindere şi o agravare, mai ales, din cauza tentei politice care i s-a dat şi a implicării unor state în asemenea acţiuni. Drept urmare, au fost adoptate un număr de convenţii, dintre care unele se referă la combaterea terorismului practicat contra şefilor de stat şi a altor persoane oficiale, altele pentru a asigura securitatea în domeniul navigaţiei aeriene şi a navigaţiei maritime.
În acest sens:
-Convenţia asupra prevenirii şi pedepsirii crimelor împotriva persoanelor protejate pe plan internaţional, inclusiv agenţii diplomatici (adoptată de Adunarea generală O.N.U., în 1973). Statele-părţi sunt ţinute să incrimineze, în dreptul lor intern, comiterea, cu intenţie, a următoarelor fapte: uciderea, răpirea sau alt act asupra persoanei sau libertăţii unei persoane protejate pe plan internaţional; un atac violent asupra sediului oficial, locuinţei private sau mijloacelor de transport ale unei persoane protejate pe plan internaţional, de natură să pună în pericol persoana sau libertatea sa ş.a2.
-Convenţia împotriva luârii de ostatici (adoptatâ la O.N.U. în 1979) prevede că, cel care sechestrează o persoană sau o reţine şi o ameninţâ să o omoare, o va răni sau continua să o reţină pentru a constrânge un stat, o organizaţie internaţională, o persoană fizică sau morală, să îndeplinească un act ori să se abţină de la acesta, ca o condiţie a punerii în libertate a ostaticului, comite infracţiunea de luare de ostatici (art. 1). Statele sunt obligate să pedepsească asemenea infracţiuni, corespunzător gravităţii lor. Statul, pe teritoriul căruia, se află prezumtivul infractor, îl va reţine şi va lua măsuri pentru urmărirea şi finalizarea procedurilor penale împotriva lui; dacă nu-1 extrădează, este obligat să-1 supună urmăririi penale şi să-1 judece, ca pentru o infracţiune cu caracter grav (art. 8).
- Convenţia internaţională împotriva recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii de mercenari (adoptată în cadrul O.N.U., în 1989) defineşte infracţiunea ca, fiind fapta de a recruta, folosi, finanţa sau instrui mercenari care participa direct la ostilităţi sau la acte plănuite de violenţă. Statele vor sancţiona asemenea infracţiuni şi vor coopera între ele, pentru prevenirea şi pedepsirea lor.
- Convenţia privind securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat (New York, 1994) a fost adoptată din cauza atacurilor deliberate împotriva personalului şi din preocuparea statelor de a asigura securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat.
În conformitate cu prevederile acestei convenţii, statele părţi vor lua toate măsurile necesare, pentru a asigura securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat, vor adopta măsurile necesare pentru a-l proteja, în cazul în care acesta se va afla desfăşurat pe teritoriul lor, împotriva următoarelor infracţiuni, comise în mod intenţionat: crimă, răpire sau orice atac asupra persoanei sau libertăţii vreunui membru al personalului Naţiunilor Unite sau al personalului asociat; atac violent asupra localurilor oficiale, reşedinţei personale sau mijloacelor de transport ale unui membru al acestora, de natură a-i periclita persoana, sau libertatea sa; ameninţarea cu efectuarea unui astfel de atac, pentru a constrânge o persoană fizică sau juridică de a realiza,sau de a se abţine de la realizarea unui act oarecare; încercarea de a comite un astfel de atac, precum şi participarea în calitate de complice, organizarea sau ordonarea comiterii unui asemenea atac. Asemenea acţiune este considerată, de către fiecare stat parte, ca o infracţiune în raport cu propria sa legislaţie internă, fiecare stat pedepsind, în mod adecvat, aceste infracţiuni, cu luarea în considerare a gravităţii lor (art. 9). Sunt prevăzute şi regulile, după care fiecare îşi determină competenţele sale asupra acestor infracţiuni (art. 10), precum şi măsuri pentru asigurarea urmăririi penale sau a extrădării autorilor prezumtivi (art. 13-15)
Pentru asigurarea securităţii în domeniul aviaţiei civile, au fost adoptate:
- Convenţia referitoare la infracţiuni şi la anumite alte acte săvârşite la bordul aeronavelor (Tokio, 1963), prin care se prevede obligaţia statelor de a pedepsi infracţiunile, precum şi alte acte care pun în pericol securitatea aeronavelor sau a persoanelor şi bunurilor aflate la bord, ordinea şi disciplina pe o navă, aflată în zbor sau pe suprafaţa mării libere sau altei zone care nu face parte din teritoriul unui stat; competent sâ sancţioneze asemenea fapte este statul de înmatriculare a navei.
- Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor (Haga, 1970) prevede că o persoană comite o infracţiune dacă, aflându-se la bordul navei în zbor, pune stăpânire pe navă ori exercită controlul asupra ei, într-un mod ilicit şi prin violenţă sau ameninţarea cu violenţă; constituie infracţiune, de asemenea, tentativa unor asemenea acte şi complicitatea la ele.
Pentru a vedea tot referatul CLICK AICI
|
