TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Dreptul - Drept


Dreptul constituie un sistem de norme, care îmbracă o anumită haină juridică, ia o anumită formă, datorită căreia sunt aduse la cunoÅŸtinţă întregii societăţi.
„Dreptul, - scria Hegel, - trece în existenÅ£a faptică mai întâi prin formă, prin faptul că este pus ca lege...” Forma de exprimare a formelor juridice, modalitatea principală prin care dreptul devine cunoscut de cei al căror comportament îl prescrie poartă denumirea de izvor de drept.
NoÅ£iunea de izvor de drept este utilizată în mai multe sensuri, dintre care cele mai răspândite sunt:
·        Izvor material ÅŸi izvor formal al dreptului
·        Izvor direct ÅŸi izvor indirect
·        Izvor scris ÅŸi izvor nescris al dreptului
·        Izvor intern ÅŸi izvor extern al dreptului
Izvoarele materiale ale dreptului mai sunt denumite ÅŸi izvoare reale. Lee sunt concepute ca un sistem de factori sociali, politici, ideologici, precum cadrul natural, social-uman, etc., care determină acÅ£iunea legiuitorului sau dă naÅŸtere unor reguli izvorâte din necesitatea practică de reglementare prin norme juridice a unor relaÅ£ii sociale.
Izvorul formal al dreptului se interpretează ca formă de adoptare sau sancÅ£ionare a normelor juridice, modul de exprimarea normelor, adică sursa în care normele juridice sunt reflectate. Izvorul formal caracterizează mijloacele speciale pe care statul le aplică pentru ca voinÅ£a guvernanÅ£ilor să capete un veÅŸmânt juridic. De obicei, acest rol revine actelor normative.
Izvorul indirect sunt considerate acele izvoare, care pentru a fi considerate juridice, trebuie să fie validate, sancÅ£ionată de autoritatea publică competentă. În calitate de izvor indirect pot servi, de exemplu, obiceiurile sau normele elaborate de organizaÅ£iile ne statale. Aceste norme devin juridice numai din momentul în care au fost confirmate în modul respectiv de autoritatea publică.
Izvoarele scrise sunt considerate izvoarele, care necesită o formulare strictă, determinată de principiile legiferării. De exemplu actul normativ se prezintă totdeauna sub formă scrisă, pe când obiceiul poate fi transmis ÅŸi pe cale orală.
Nu sunt unanime părerile ce Å£in de izvorul intern ÅŸi izvorul extern al dreptului. Unii autori consideră că izvorul intern îl formează însăşi voinÅ£a general-obligatorie ridicată la rangul de lege. AlÅ£ii susÅ£in că izvorul intern al dreptului îl constituie normele juridice. În ceea ce priveÅŸte izvorul extern al dreptului, el caracterizează mijloacele prin care voinÅ£a, devenită statală, obÅ£ine o haină juridică adecvată.
În sfârÅŸit, noÅ£iunea de izvor al dreptului este utilizată ÅŸi în alte sensuri. AÅŸa de exemplu, se consideră că politica constituie izvorul politic al dreptului, în sens că autoritatea publică este cea care pândeÅŸte viitoarele norme juridice. La fel ÅŸi conÅŸtiinÅ£a juridică este considerată ideologie a dreptului.
În evoluÅ£ia sa dreptul a cunoscut următoarele forme de exprimare (izvoare formale):
a)obiceiul juridic (cutuma)
b)practica judiciară şi precedentul judiciar
c)doctrina
d)contractul normativ
e)actul normativ
obiceiul juridic (cutuma)
În succesiunea istorică izvoarele de drept, obiceiul juridic ocupă, fără îndoială, primul loc. Obiceiul este cea mai originală formă a manifestării a voinÅ£ei sociale. Chiar în formele cele mai rudimentare, primitive de conveÅ£uire umană găsim unele reguli, care nu sunt impuse, în mod expres, dar de fapt sunt respectate aproape din instinct. Aceste reguli apar prin respectarea constantă a unor acte, repetări cărora li se impune o obligativitate. Elementul lor material, central îl constituie repetarea constantă. O repetare constantă, nu este suficientă ca fapta sa se transforme în obicei juridic. Mecanismul trecerii unui obiect din sistemul general al normelor sociale în sistemul izvoarelor dreptului este marcat de două momente importante:
1. fie că statul sancÅ£ionează (recunoaÅŸte ) un obicei ÅŸi-l încorporează într-o normă oficială;
a)fie că obiceiul este invocat de părÅ£i ca normă de conduită în faÅ£a unei instanÅ£e de judecată ÅŸi aceasta îl validează de regulă juridică.
În epoca medievală numărul cutumelor a sporit ÅŸi mai mult încât s-a pus problema sistematizării lor. Sunt cunoscute asemenea culegeri de cutume cum ar fi „Oglinda saxonă” din 1230; „Oglinda svabă” 1273-1282; „AÅŸezămintele lui Ludovic cel sfânt” 1270.
Obiectul, deÅŸi extrem de rar, mai continue ÅŸi în zilele noastre, mai ales în statele ce Å£in civilizaÅ£ia juridică romano-germanică.
b)Practica juridică şi precedentul judiciar (jurisprudenţă)
Practica judecătorească, denumită ÅŸi jurisprudenÅ£a, este alcătuită din totalitatea hotărârilor judecătoreÅŸti, pronunÅ£ate de către instanÅ£ele de toate gradele, pe baza interpretării ÅŸi pentru aplicarea legii. Aceasta activitate se manifestă în mod evident îndată ce viaÅ£a socială a ieÅŸit din faza pur instinctivă, cerând adoptarea unei decizii. Judecătorul care aplica normele juridice constată în ce măsură problema apărută se încadrează în sistemul normelor juridice existente. În acelaÅŸi timp, activitatea jurisdicÅ£ională poate sugera ÅŸi noi idei, impuse de dezvoltarea raporturilor sociale.  Precedentele judiciare sunt considerate sunt considerate izvoare drept ÅŸi în statele ca ElveÅ£ia, unde există părerea că unele hotărâri ale Tribunalului federal constituie adevărate izvoare de drept. În Å£ara noastră, practica juridică nu este considerată ca izvor de drept. Considerării practice judiciare ca izvor de drept se opune, de asemenea principiului separării puterilor în stat.

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 40 ori

nota totala 4

autor: dan


Inscriere in newsletter

Referate facultate (165)

Ultimele cautari