TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Dreptul civil - Drept

Dreptul civil

 

 

Dreptul civil este acea ramură de drept care reglementează raporturi juridice, patrimoniale ÅŸi nepatrimoniale, în care părÅ£ile figurează ca subiecte egale în drepturi.

            ExplicaÅ£ie: dreptul civil are ca obiect relaÅ£iile dintre oameni, în care persoanele  se află în raport de egalitate.

            Exemplu: raport de drept civil poate fi dreptul de proprietate (în cazul în care cineva are un teren ÅŸi o altă persoană îi încalcă dreptul de proprietate). Ca urmare a acestei egalităţi amîndouă părÅ£ile pot prezenta dreptul de proprietate.

 

Raporturile patrimoniale sînt relaÅ£ii evaluabile în bani.

Raporturile nepatrimoniale sînt relaÅ£ii care nu sînt evaluabile în bani, ca de ex.:

·        dreptul la nume;

·        dreptul la viaţă;

·        dreptul la reluare numelui de fată după divorÅ£.

 

Legea fundamentală care reglemetează raporturile de drept civil este CODUL CIVIL, intrat în vigoare la 1. decembrie 1865.

Un cod reprezintă un ansamblu de legi existente anterior, care pentru a fi mai uÅŸor aplicate au fost codificate într-un cod.

Codul civil român a fost întocmit după modelul codului civil al lui Napoleon.

Codul civil român cuprinde 1914 articole, din care circa 1800 mai sînt ÅŸi astăzi în vigoare.

 

Raportul juridic

Este relaÅ£ia socială cu caracter patrimonial sau nepatrimonail reglementată de norma de drept civil ÅŸi care se naÅŸte între persoane fizice ÅŸi/sau persoane juridice.

 

Caracterele raportului juridic civil:

1.      este o relaÅ£ie socială;

-animalele nu au capacitate de folosinţă (drepturi şi obligaţii).

2.      are un caracter voliÅ£ional, pentru că:

a)      exprimă voinÅ£a legiuitorului (raportul juridic există dacă părÅ£ile îÅŸi manifestă dorinÅ£a în acest sens);

b)      implică manifestarea de voinţă a părÅ£ilor.

3.   este un raport de drept în care părÅ£ile au o poziÅ£ie de egalitate juridică.

 

Structura raportului juridic:

Raportul juridic are 3 mari componente:

1.      Subiect;

2.      ConÅ£inut;

3.      Obiect.

 

Subiectele raportului juridic civil:

Persoanele fizice ÅŸi persoanele juridice.

Calitatea de subiect de drept presupune capacitatea civilă. Aceasta este formată din:

·        capacitatea de folosinţă

·        capacitatea de exercitare

 

 

Capacitatea de folosinţă

Este aptitudinea generală a persoanelor de a dobîndi drepturi ÅŸi de a-ÅŸi asuma obligaÅ£ii.

Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se deosebeÅŸte de cea a persoanei fizice prin aceea că aceasta nu este generală ÅŸi egală, ci este specifică fiecăreia dintre acestea. O persoană juridică are doar drepturi ÅŸi obligaÅ£ii izvorînd din scopul pentru care a fost înfiinÅ£ată, existînd aÅŸadar principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice.

 

Dobîndirea capacităţii de folosinţă:

1.      Persoana fizică dobîndeÅŸte această capacitate:

      - de la naÅŸtere, ca regulă;

      - din momentul concepÅ£iei copilului, ca excepÅ£ie, cu condiÅ£ia însă de a se naÅŸte viu (de interes major în cazul în care ÅŸi acesta vine la  moÅŸtenire).

2.      Persoana juridică dobîndeÅŸte această capacitate din momentul în care ia fiinţă. Are o capacitate de folosire restrînsă chiar de la data actului de înfiinÅ£are (adică înainte de înregistrare), cît priveÅŸte drepturile ce se constituie în favoarea ei; (neîndeplinirea obligaÅ£iilor necesare pentru ca persoana juridică să ia naÅŸtere în mod valabil)?.

 

Încetarea capacităţii de folosinţă:

1.      pentru persoana fizică: - la moartea ei;

                             - la declararea judecătorească a morÅ£ii.

2.      pentru persoana juridică în cazul dizolvării.

Dizolvarea poate avea loc:

·        prin voinÅ£a persoanelor care au constituit-o;

·        de drept - la împlinirea termenului pentru care a fost înfiinÅ£ată;

       - în funcÅ£ie de realizarea sau de imposibilitatea realizării scopului propus;

       - în cazul scăderii numărului membrilor organizaÅ£iei sub limita stabilită de lege sau statut.

În cazul dizolvării, persoana juridică intră în lichidare.

 

Capacitatea de exerciţiu

Presupune aptitudinea unei persoane de a-ÅŸi exercita drepturile ÅŸi de a-ÅŸi asuma obligaÅ£ii săvîrÅŸind acte juridice.

1.      Persoana fizică dobîndeÅŸte capacitea de exercitări depline la vîrsta de 18 ani. Pînă la 14 ani este complet lipsită de capacitate de exerciÅ£iu. Între 14-18 ani are capacitatea de exerciÅ£iu restrînsă, putînd face singură acte de administrare, dacă nu-i pricinuiesc vreo vătămare. Minorul care a împlinit 16 ani poate dispune personal prin testament de jumătate din averea de care poate dispune un major. Minorul sub 14 ani răspunde de fapta sa producătoare de prejudicii dacă a avut discernămînt în momentul săvîrÅŸirii faptei. După 14 ani se prezumă că minorul are discernămînt ÅŸi răspunde de fapta ce l-a prejudiciat pe altul.

Majorii sînt lipsiÅ£i de capacitatea de exerciÅ£iu în situaÅ£ia în care sînt puÅŸi sub interdicÅ£ie de către instanÅ£a de judecată.

Astfel persoanele fizice pot fi:

·        persoane deplin capabile;

·        persoane cu capacitate de exerciÅ£iu restrînsă;

·        persoane lipsite de capacitate de exerciÅ£iu.

Capacitatea de exerciÅ£iu încetează la moartea persoanei sau în momentul punerii sub interdicÅ£ie.

În privinÅ£a persoanelor juridice  urmează a se avea în vedere că drepturile ÅŸi obligaÅ£iile lor se exercită prin intermediul organelor persoanei juridice, ale căror acte ÅŸi fapte juridice sînt actele ÅŸi faptele personei (jurdidice) însăşi (art. 35 din Decretul nr. 31/1954). Atît timp cît nu au fost constituite încă aceste organe, persoana juridică poate exista, avînd deci capacitate de folosinţă, însă ea nu va avea deocamdată capacitatea de exerciÅ£iu. VoinÅ£a organelor de conducere este voinÅ£a persoanei juridice, astfel că actele întocmite în numele său o obligă. O persoană juridică răspunde de paguba provocată prin neexecutarea culpabilă a obligaÅ£iilor asumate sau prin fapta sa ilicită ÅŸi culpabilă cu bunurile din patrimoniul său.

Este vorba aÅŸadar de actele ÅŸi faptele juridice săvîrÅŸite de organele de conducere ale persoanei juridice în limitele puterilor care le-au fost conferite. O persoană juridică nu răspunde de obligaÅ£iile personale ale asociaÅ£ilor ce o compun, aceÅŸtia răspunzînd în nume propriu.

Statul este personană juridică, apărînd ca subiect de drepturi ÅŸi obligaÅ£ii.

 

Conţinutul raportului juridic civil

Este construit din drepturile subiectului activ ÅŸi din îndatoririle subiectului pasiv.

 

Clasificarea drepturilor subiective:

1.      După sfera persoanelor obligate sînt:

·        absolute:  se caracterizează prin aceea că:

 - titularul dreptului (subiectul activ) este determinat;

 - subiectul pasiv (cel obligat) este constituit din toate celelalte persoane.

Drepturile absolute sunt opozabile tuturor în sensul că toate celelalte persoane (subiect pasiv) sînt obligate să respecte facultăţile pe care titularul dreptului le are asupra lucrului ÅŸi să se abÅ£ină de la orice acÅ£iune de natură să îl împiedice să-ÅŸi exercite dreptul.

Ex.: dreptul la nume, reputaţie, onoare (drepturi personale); dreptul de proprietate, dreptul de autor (drepturi patrimoniale).

·        relative:  ele există în folosul unei anumite persoane determinate.

Atît subiectul activ, cît ÅŸi pasiv sînt determinate.

Este drept relativ acel în virtutea căruia o persoană numită creditor are dreptul să pretindă unei alte persoane, numită debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva.

2.      După conÅ£inutul lor:

·        patrimoniale:  pot fi evaluate în bani, au un conÅ£inut economic;

·        nepatrimoniale:  nu pot fi evaluate în bani (dreptul la nume, reputaÅ£ie, etc.). Toate acestea sînt ÅŸi drepturi absolute.

Drepturile patrimoniale se clasifică la rîndul lor în:

·        drepturi reale:  - acestea se stabilesc cu privire la un lucru determinat, între o persoană ca                      subiect activ ÅŸi toate celelalte ca subiecte pasive nedeterminate;

             - "reprezintă acel drept subiectiv în virtutea căruia titularul său poate să-ÅŸi                 exercite atributele asupra unui lucru determinat, în mod direct ÅŸi                           nemijlocit, fără a fi necesară intervenÅ£ia unei alte persoane."(C. Stătescu)

·        drepturi de creanţă:  - acestea reprezintă dreptul pe care îl are o persoană numită creditor                          de a pretinde unei alte persoane, numite debitor, să dea, să facă sau să                            nu facă ceva.


Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 155 ori

nota totala 5.73

autor: dan


Inscriere in newsletter

Referate facultate (165)

Ultimele cautari