TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Procesul civil - Filozofie

CUPRINS

 

1.     CONSIDERAÅ¢II GENERALE
A.   Definire ÅŸi clasificare
B.   ConvenÅ£ii asupra probelor
C.   Subiectul, obiectul ÅŸi sarcina probei
D.   Reguli comune privind admisibilitatea, administrarea ÅŸi aprecierea probelor
E.   Asigurarea probelor

 

2.     PROBA PRIN ÎNSCRISURI
A.   NoÅ£iune ÅŸi clasificare
B.   Înscrisuri autentice
C.   Înscrisuri sub semnătură privată
D.   Alte înscrisuri
E.   Administrarea probei prin înscrisuri

 

3.     PROBA PRIN DECLARAÅ¢IILE MARTORILOR
A.   Admisibilitatea probei cu martori
B.   Persoane care pot fi ascultate ca martori
C.   Administrarea probei cu martori
D.   Aprecierea probei cu martori

 

4.     MÄ‚RTURISIREA (RECUNOAÅžTEREA)
A.   NoÅ£iunea, natura juridică ÅŸi caracterele mărturisirii
B.   Felurile mărturisirii
C.   Admisibilitatea mărturisirii
D.   Indivizibilitatea mărturisirii
E.   Administrarea. Interogatoriul
F.    Puterea doveditoare. Efecte

 

5.     PREZUMÅ¢IILE
A.   NoÅ£iuni. Clasificare
B.   PrezumÅ£ii legale
C.   PrezumÅ£ii simple
D.   PrezumÅ£ii simple
E.   PrezumÅ£ii relative
          6.  INCHEIERE.

 

 

 

1.     CONSIDERAÅ¢II GENERALE

 

 

 

InstituÅ£ia probelor este calificată ca o instituÅ£ie centrală a procesului civil, probele fiind deosebit de importante pentru protecÅ£ia ÅŸi ocrotirea drepturilor subiective civile. Încă din dreptul roman s-a consacrat adagiul “idem est non esse et non probari”, deci a nu fi sau a nu fi probat este tot una.Tocmai de aceea se vorbeÅŸte despre un drept subiectiv procesual- dreptul la probă, care dublează ÅŸi întăreÅŸte dreptul subiectiv substanÅ£ial.

Considerând că un proces este un duel al probelor părÅ£ilor, putem spune că probele au importanţă atât pentru judecător cât ÅŸi pentru părÅ£i.
Întrucât nu poate rezolva litigiul dedus judecăţii numai pe baza afirmaÅ£aiilor părÅ£ilor, acestea trebuind să fie dovedite, urmează ca pe baza acestora judecătorul să-ÅŸi formeze convingerea intimă ÅŸi să pronunÅ£e hotărârea. În prezent, judecătorul nu se poate refugia în spatele insuficienÅ£ei probei pentru a respinge o cerere, chiar dacă în trecut era inactiv în căutarea probelor. Judecătorul va putea ordona dovezile pe care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părÅ£ile se împotrivesc, obligaÅ£ie înscrisă în art. 130 alin. 2 Cod procesual civil, corelată cu dispoziÅ£ia înscrisă în art. 129 alin. 2.
Cât priveÅŸte partea, nu este suficient să fie sau să se pretindă titularul unui drept pentru a obÅ£ine o satisfacÅ£ie în faÅ£a instanÅ£ei. DeÅŸi dreptul subiectiv nu depinde în existenÅ£a sa de probă, există totuÅŸi o dependenţă pe planul eficacităţii, întrucât absenÅ£a probei nu permite titularului probei să invoce în mod eficace dreptul său ÅŸi să obÅ£ină recunoaÅŸterea efectelor juridice care îi sunt ataÅŸate.

 

 

A.   DEFINIREA ÅžI CLASIFICAREA PROBELOR

 

 

Prin probă se înÅ£elege mijlocul juridic de stabilire a existenÅ£ei unui act sau fapt juridic ÅŸi prin aceasta a dreptului subiectiv civil ÅŸi a obligaÅ£iei civile.
În mod obiÅŸnuit, noÅ£iunea de probă este folosită în sensul de mijloc de probă (precum înscrisuri, martori, prezumÅ£ii, mărturisirea uneia din părÅ£i, expertiza, cercetarea la faÅ£a locului), prin care se poate dovedi un fapt.
În sens larg, prin probă se înÅ£elege acÅ£iunea de stabilire a existenÅ£ei sau a inexistenÅ£ei unui anumit fapt, mijlocul legal prin care se poate stabili faptul care trebuie dovedit ori rezultatul obÅ£inut prin folosirea mijloacelor de probă.

 

Probele sunt clasificate, în funcÅ£ie de mai multe criterii:    

 

1.     după cum se administrează în faÅ£a instanÅ£ei sau în afara ei, probele pot fi judiciare ÅŸi extrajudiciare.

 

2.     după natura lor, probele se clasifică în probe materiale ÅŸi personale. Probele materiale sunt lucruri concrete care dovedesc raportul dedus judecăţii sau contribuie la dovedirea lui. Probele personale sunt fapte ale omului, care pot fi: pozitive (declaraÅ£ii orale sau înscrisuri), negative sau de abÅ£inere (ascunderea sau distrugerea unui înscris sau lipsa unui interogatoriu), de raÅ£ionament (ca în cazul prezumÅ£iilor legale ÅŸi al celor simple).

 

3.     după caracterul original sau derivat, probele sunt primare (imediate, nemijlocite) care implică un raport nemijlocit între probă ÅŸi fapt ÅŸi probe secundare (mediate, mijlocite) care provin din a doua sau a treia sursă.

 

4.     după modul în care judecătorul percepe faptele, probele se împart în probe constând în rezultatul perceperii personale a faptelor de către judecător (cercetarea la faÅ£a locului) ÅŸi probe constând în perceperea faptelor de către alte persoane (dispoziÅ£ia martorului)

 

5.     după cum faptul probator duce sau nu direct la stabilirea faptului principal, probele pot fi directe (cele care dovedesc prin ele însele raportul dedus judecăţii) ÅŸi indirecte (cele care dovedesc un fapt vecin Å£i conex, din a cărui cunoaÅŸtere se trage concluzia existenÅ£ei raportului juridic litigios).

 

 

 

B.   CONVENÅ¢II ASUPRA PROBELOR

 

 

Prin convenÅ£ii asupra probelor se înÅ£eleg acele acorduri de voinţă prin care părÅ£ile se abat, derogă, de la normele legale ale probaÅ£iunii judiciare, fie anterior unui proces, fie în cursul unui proces civil.
DeÅŸi nu există o reglementare oficială a acestei materii, există totuÅŸi izolat o dispoziÅ£ie legală în Codul civil, art.1191, al. 3, in acest sens.
 

 

C.   SUBIECTUL, OBIECTUL ÅžI SARCINA PROBEI

 

 

SUBIECTUL probei este judecătorul, întrucât probele au menirea de a-l convinge pe judecător asupra existenÅ£ei sau inexistenÅ£ei raportului juridic dedus justiÅ£iei. Astfel, o influenţă deosebită are retorica avocaÅ£ilor cât ÅŸi experienÅ£a judecătorului ca om ÅŸi ca profesionist.

 

OBIECT al probei sunt faptele juridice ÅŸi actele juridice care au creat ÅŸi modificat raportul juridic dedus juridic, ori faptele care au determinat ineficacitatea acestuia ÅŸi au dat dreptul de a ccere constatarea nulităţii actului juridic, anularea, rezilierea acestuia, etc. faptele care trebuie dovedite pot fi materiale sau psihologice, pozitive ori negative. Obiectul probei îl constituie deci elementul de dovadă pentru a demonstra existenÅ£a unui drept subiectiv civil ÅŸi a obligaÅ£iei corelative.

 

SARCINA probei revine celui care face o propunere (afirmaÅ£ie) înaintea judecăţii, deoarece trebuie să o dovedească.

Deci, in procesul civil, sarcina probei este împărÅ£ită între reclamant (pentru a-ÅŸi dovedi pretenÅ£iile) ÅŸi pârât (pentru a dovedi netemeinicia pretenÅ£iilor reclamantului), la care se adaugă ÅŸi rolul activ al instanÅ£ei (care poate ordona probe din oficiu, chiar dacă părÅ£ile se împotrivesc).

 

 

 

 

D. REGULI COMUNE PRIVIND ADMISIBILITATEA, ADMINISTRAREA ÅžI APRECIEREA PROBELOR

 

 

În cadrul procesului civil, instanÅ£a trebuie să examineze admisibilitatea probelor, apoi să le administreze pe cele încuviinÅ£ate, ÅŸi cu ocazia deliberării, să aprecieze probele administrate.

În privinÅ£a admisibilităţii probelor, există anumite condiÅ£ii care trebuie îndeplinite ÅŸi anume:
1.     proba să fie legală, adică să nu fie oprită de legea materială sau de cea procesuală (exemplu, art 612, alin. final C.pr.civ).
2.     proba să fie verosimilă, adică să tindă la dovedirea unor fapte reale, posibile, credibile, să nu contrazică legile naturii.
3.     proba să fie utilă (proba este inutilă când tinde la dovedirea unor fapte incontestabile).
4.     proba să fie pertinentă, adică să aibă legătură cu obiectul procesului.
5.     proba să fie concludentă, să ducă la rezolvarea cauzei respective. Este posibil ca o probă să fie pertinentă, dar să nu fie concludentă.

 

În legătură cu administrarea probelor trebuie examinate trei aspecte:    

 

1. Propunerea probelor se face de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare
2.     ÎncuviinÅ£area probelor. Asupra probelor impuse de părÅ£i instanÅ£a se pronunţă printr-o încheiere motivată, atât în caz de admitere cât ÅŸi în caz de respingere a acestora.
3.     Administrarea probei se face în faÅ£a instanÅ£ei de judecată, în ordinea statornicită de aceasta.
         
          Aprecierea probelor constă în operaÅ£iunea mentală făcută de instanţă pentru a determina puterea probantă ÅŸi valoarea fiecărei probe în parte, precum ÅŸi ale tuturor probelor împreună.
         
Este de remarcat că toate probele se apreciază liber.

 

 

D.   ASIGURAREA PROBELOR


Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 94 ori

nota totala 1

autor: cmc


Inscriere in newsletter

Referate liceu (1283)

Ultimele cautari